Școala ”Ioan Opriș” din Turda beneficiază din această săptămână de un cabinet de informatică modern, dotat cu 30 de calculatoare de ultimă generație, cu softurile aferente de operare, donate de Kaufland România, în cadrul campaniei ”Ajutăm împreună”, realizată de societatea amintită împreună cu Școala de Valori.

Campania ”Ajutăm împreună” s-a desfășurat cu implicarea Kaufland, școala de Valori și a clienților Kaufland, în perioada decembrie 2014 – februarie 2015.

”Kaufland România susține proiecte sociale și educaționale ce au ca principali beneficiari copiii de toate vârstele și programe ce au ca obiectiv facilitarea accesului acestora la educație, încurajarea frecventării școlii, prevenirea abandonului școlar.

În viziunea Kaufland România, a fi o companie responsabilă social înseamnă asumarea unui rol activ de parneter, având ca scop dezvoltarea economică, socială și de mediu a comunității în care activăm, susținând principiul dezvoltării durabile”, precizează oficialii Kaufland.

Sponsorizarea acordată de Kaufland România face parte din strategia companiei de implicare socială durabilă în viața comunităților în care activează.

Cu această ocazie, elevii școlii ”Ioan Opriș” au prezentat un program artistic, în care dansurile populare s-au interpătruns cu dansul sportiv și cu muzica folk.

Ulterior, cei interesați au putut vizita noul cabinet de informatică, unde elevii claselor V-VIII vor putea folosi de acum calculatoare performante în procesul de pregătire și asimilare a noilor cunoștințe.

(preluat/adaptat de pe http://www.turdanews.net)

Anunțuri

Săptămâna 8-14 decembrie este cunoscută la nivel mondial drept săptămâna educației în științele calculatoarelor sau Computer Science Education Week. În această săptămână, milioane de elevi și profesori din toată lumea au avut posibilitatea de a parcurge diverse tutoriale pentru a vedea că programarea e un limbaj accesibil oricui, care nu necesită cunoștințe matematice avansate, ci mai degrabă logică și structură în gândire.

Cu Hour of Code în România, Code.org și-a propus să ajute la demistificarea conceptului că programarea sau tehnologia computerelor este dificilă. Proiectul a lansat către participanți provocarea de a încerca o oră de programare accesând unul dintre tutorialele online de pe ro.code.org și de a participa la o introducere distractivă în tainele programării.

Elevii Școlii Gimnaziale ”Ioan Opriș” s-au alăturat acestei mișcări globale ce a atins zeci de milioane de elevi și studenți din peste 180 de țări. Cu ajutorul prezentărilor făcute de Mark  Zuckerberg sau Bill Gates, elevii au petrecut o oră în care au învățat bazele programării ”jucându-se” Angry Birds sau Plants vs. Zombies. Tutoriale pe care le-au parcurs le-a demonstrat că ceea ce ține de tehnologie nu se întâmplă prin ”magie” și i-au făcut să privească dincolo de amuzamentul jocurilor, în interiorul calculatoarelor și al aplicațiilor. Entuziasmul și curiozitatea i-au făcut să ”uite” că sunt la o oră de curs unde învață și, experimentând, pasiunea lor pentru programare a atins altă dimensiune.

Totul in jurul nostru se bazează într-o mai mică sau mai mare măsură pe tehnologie. Viitorul este al tehnologiei, iar tehnologia înseamnă într-o bună măsură IT. Orice se poate învăța!

(preluat/adaptat de pe http://www.turdanews.net)

Gala micului antreprenor ioanoprișenist s-a desfășurat joi după-amiază, în sala de sport a școlii ”Ioan Opriș”, în prezența elevilor din clasele I-IV, a cadrelor didactice și a părinților, entuziasmați să vadă cea au ”produs” copii lor, pentru a pune în vânzare cu ocazia acestui târg.

Elevii Şcolii Gimnaziale “Ioan Opriş“ Turda, din clasele I-IV, au fost preocupaţi de realizarea de produse ornamentale specifice sărbătorii de Crăciun, acestea au fost prezentate, de fiecare clasă, într-o inedită expoziție cu vânzare, banii fiind folosiți pentru fondul clasei.

Fiecare clasă și-a prezentat produsele, micuții au negociat prețurile de vânzare, iar în cele din urmă și-au numărat agoniseala antreprenorială.

La finele expoziției cu vânzare, micuții s-au distrat și au dansat, într-o petrecere creată ad-hoc, pentru a le recompensa strădania și munca depusă.
(preluat/adaptat de pe http://www.turdanews.net)

Marţi 2.12.2014, Școala Gimnazială “Ioan Opriș” a găzduit cea de-a treia ediție a Cupei 1 Decembrie – compeţiţie între elevii  şcolilor  gimnaziale turdene inițiată de Școala Gimnazială ”Teodor Murășanu”.

La start s-au înscris 4  echipe a câte 8 elevi, corespunzătoare celor 4 școli participante: Școala Gimnazială  “Teodor Murăşanu”, Colegiul Național “Mihai Viteazul”, Școala Gimnazială “Avram Iancu“ şi Școala Gimnazială “Ioan Opriş”. Diversitatea probelor de concurs (istoria românilor, literatură, matematică şi ştiinţe, filme pentru elevi, muzică uşoară şi muzică clasică alternate cu tot atâtea probe sportive) au înfierbântat  atât  competitorii cât  şi  pe suporterii acestora. Concurenţii  au trăit şi au simţit  importanţa spiritului de echipă.

După parcurgerea tuturor probelor cu responsabilitate, entuziasm şi fair-play competiția s-a finalizat cu premierea câștigătorilor:

Cupa 1 DECEMBRIE şi  Premiul I – Școala Gimnazială Ioan Opriș, Premiul II – Școala Gimnazială Avram Iancu, Premiul III – Școala Gimnazială Teodor Murășanu, Mențiune – Colegiul Național Mihai Viteazul.

(preluat/adaptat de pe http://www.turdanews.net)

Ziua Internaţionalǎ a Drepturilor Copilului – 20 noiembrie – semnificǎ aniversarea semnǎrii Convenţiei cu privire la drepturile copilului. Cu acest prilej, un număr mare de evenimente sunt organizate în toată lumea de guverne şi mai ales de către societatea civilă (asociaţii şi ONG-uri) care protejează drepturile copilului.

Aceastǎ datǎ a reprezentat pentru elevii Școlii Gimnaziale ”Ioan Opriș” un bun prilej de a participa la deciziile importante din viaţa lor şi a comunităţii în care trăiesc, în cadrul activitǎţilor ce au avut ca și punct culminant “Ziua Ștafetei – acumdecid.eu!”. Inițiativa acestui proiect aparține Fundaţiei Terre des hommes, Elveția în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale și Inspectoratul Școlar Județean Cluj. Școala Gimnazială ”Ioan Opriș” s-a alăturat proiectului, iar deviza aleasă de elevii școlii pentru derularea activităților a fost:  “Noi…vom creşte şi vom înflori alǎturi de Voi, oamenii mari. De la Voi vom lua hrana şi lumina; culorile le vom adǎuga Noi!”

Conceptul activităţilor a fost următorul: în perioada 18-21 noiembrie 2014, copiii au avut posibilitatea de a cunoaște tainele unei meserii pe care o visează: medic, economist, avocat, om de afaceri, inginer agronom, profesor, cadru militar, arhitect şi instructor sportiv.

Coordonatorii activităților din cadrul școlii – dir. prof. Gabriela Russu, dir. adj. Gabriela Bukoș, cons. educativ prof. Liana Grecu – au facilitat întâlnirea copiilor cu mentorii lor și în acest fel 12 elevi din clasa a VII a și a VIII a – Adela Țigănilă, Andrei Preda, Silvia Pîrlea, Sergiu Tritean, Andreea Georgian, Tudor Rus, Denisa Popovici, Ligia Turc, Alexandru Faur, Tudor Cheregi, Ana Tămaș, Andreea Andreica – au preluat ”ștafeta” de la mentorii lor: medic Igor Cojocaru, economist Constantin Preda, avocat Cristian Cernea, inginer Gabriel Nemeș, medic Gabriela Demeni, inginer Felician Rus, medic Corina Pop, profesor Liana Grecu, plt. adj. pr. Vasile Băiceanu, arhitect Maria Fetița, profesor Cristina Buzilă, instructor sportiv Bogdan Andreica.

Acești oameni inimoși au răspuns ”Prezent!”, recunoscând astfel potenţialul extraordinar al copiilor, dreptul lor de a participa în societate, de a-şi exprima liber opiniile și de a-și pune în valoare creativitatea.

La întâlnirea finală elevii au împǎrtǎşit experienţa lor colegilor, pǎrinţilor şi profesorilor, mǎrturisind cǎ au fost impresionaţi de atenția acordată, de tainele meseriei pe care doar le-au bănuit, de responsabilitatea de a fi ”un om mare ce ia decizii” şi au apreciat devotamentul mentorilor. Mulţi dintre ei au reuşit sǎ rǎspundǎ în final la întrebarea: “Ce vreau sǎ devin cȃnd voi fi mare?”

(preluat/adaptat de pe http://www.turdanews.net)

Concursul,  adresat copiilor din  clasele II-VIII, a avut  în acest an un număr impresionat de înscrişi – 204  –  de la şcolile Teodor Murăşanu, Avram Iancu, Horea Cloşca şi Crişan, Ioan Opriş, Şcoala Profesională Poiana,  Colegiul Naţional Mihai Viteazul, din aceştia fiind prezenţi  152.

Competiția a constat în reprezentarea pe loc, în acuarelă, din imaginaţie, a unuia sau mai multor personaje din cele mai îndrăgite cărţi pentru copii şi s-a desfăşurat în data de 29 octombrie, la Şcoala Avram Iancu. Lucrările au fost jurizate, în 3 noiembrie, de către profesorii de educaţie plastică Alin Bâlcu, Gheorghe Roşa, Alexandru Picovici.

Lucrările premiate şi o parte din celelalte lucrări participante la concurs vor fi expuse la Secţia pentru Copii a bibliotecii, Str. George Coşbuc, nr. 2.

TOTAL ÎNSCRIŞI  PE ŞCOLI :

1.ŞCOALA HOREA, CLOŞCA ŞI CRIŞAN  – 39,  din clasele II-IV;

2.ŞCOALA ANDREI ŞAGUNA -1  –cls. a III-a;

3. ŞCOALA AVRAM IANCU -46, din clasele a III-a şi a IV-a,  şi 21  din clasele V-VIII;

4. ŞCOALA IOAN OPRIŞ -7  din cls. a II-a şi 11  din clasele V-VII;

5. ŞCOALA POIANA – 2  din cls. a V-a;

6. ŞCOALA TEODOR MURĂŞANU-28  din clasele II-IV şi 49  din clasele V-VIII

Datorită numărului mare de lucrări s-au acordat mai multe premii decât cele propuse iniţial, după cum urmează:

TOTAL PARTICIPANŢI DIN CICLUL PRIMAR: 95

PREMII CICLUL PRIMAR

PREMIUL III –MILENA RUTH JIŞA, CLS A II-A, ŞCOALA GIMNAZIALĂ „IOAN OPRIŞ”,personajul Albă  ca zăpada din povestea cu acelaşi nume de fraţii Grimm;

TOTAL PARTICIPANŢI CLASELE V- VI:  41

PREMII  CLASELE V- VI

PREMIUL  I -STELIANA ŞULEA – CLS. A VI -A, ŞCOALA GIMNAZIALĂ „IOAN OPRIŞ” personaje: Dorothy şi câinele din vrăjitorul din Oz de Frank Baum;

PREMIUL  III–CRISTIANA NEAMŢ, CLS. A V-A,, ŞCOALA GIMNAZIALĂ „IOAN OPRIŞ” personajul Miristria din Pacea focului;

MENŢIUNI:

ANDREEA BURZ- CLS. A V-A, ŞCOALA GIMNAZIALĂ „IOAN OPRIŞ”, personajul Mătuşa Marioara din Amintiri din copilărie de Ion Creangă;

(preluat/adaptat de pe http://www.turdanews.net)

„Educaţia raţional emotivă şi comportamentală în şcoală” a fost subiectul abordat la manifestarea prilejuită la școala ”Ioan Opriș” din Turda, cu ocazia vizitei renumitului psiholog american Ann Vernon, președintele Institutului Alber Elis din New York.

Activitatea a făcut parte din acțiunile Centrului pentru o Viață Rațională și Fericită, care reprezintă o structură a International Association of Cognitive Coaching (IACBC), ce a luat ființă în 15 noiembrie 2013, după modelul ”Livind School” al Albert Ellis Institute din New York, centrul având un punct de lucru în cadrul școlii ”Ioan Opriș” din Turda, pe baza unui parteneriat.

Psihologul Carmen Pop, coordonatorul Centrului pentru o Viață Rațională și Fericită, a fost amfitrionul întâlnirii la care pe lângă invitata amintită anterior au mai participat elevi, cadre didactice și părinți.

Manifestarea a debutat cu  lecție structurată, cu ajutorul unor elevi din clasa a II-a, care a tratat lecția managementului furiei, fiind urmată de o adaptare rațională a piesei ”Romeo și Julieta”, în interpretarea elevilor din clasele mai mari, coordonați de prof. Incze Daniela și de o discuție liberă cu invitata Ann Vernon, care a apreciat eforturile gazdelor în privința educației comportamentale pozitive a copiilor.

(preluat/adaptat de pe http://www.turdanews.net)

Nor de etichete