Archive for 04/10/2014

”Săptămâna prevenirii criminalității”, la Școala ”Ioan Opriș” Turda

În perioada 29 septembrie-3 octombrie s-a derulat cea de-a IX a ediție a Săptămânii prevenirii criminalitatii. La fel ca în fiecare an, elevii Şcolii Gimnaziale „IOAN OPRIŞ” Turda  au participat la diferite  activităţi cu această temă, desfăşurate în colaborare cu Poliția Municipală.

Dacă marţi 30 septembrie, colaboratorii noștri, reprezentanţi ai Politiei de Proximitate, au realizat o informare a elevilor din clasele a VII a şi  a VIII a  cu privire la conştientizarea violenţei la nivelul tinerilor şi identificarea metodelor de combatere a acesteia, la finalul săptămânii a venit rândul elevilor din ciclul primar să se implice în aceste activităţi de documentare.

Activitatea desfăşurată vineri 03 octombrie 2014, în care au fost implicaţi 50 elevi sin clasele I şi a IV a a avut drept scop  informarea elevilor mici cu privire la existenţa mai multor tipuri de violenţă,  la manifestările acestor fapte violente în diferite grupuri sociale din care fac parte elevii.

Invitatul  din cadrul Poliţiei Municipale, domnul agent principal de poliţie Octavian Borșan, a explicat elevilor care sunt paşii  de urmat în cazul identificării unor manifestari ale violenţei precum şi care sunt măsurile întreprinse de autorităţi  în combaterea violenţei în școală sau pe stradă.
Activitatea, proiectată şi desfăşurată de doamnele profesoare Florentina Moldovan și Stanca Surd- Bărăian în colaborare cu Poliţia de Proximitate, a evidențiat pericolele care pot apărea în jocurile copiilor desfăşurate în grup , în parcuri, în spaţii publice precum și importanţa respectării  regulilor de circulație în asigurarea siguranţei în trafic.
(preluat/adaptat de pe http://www.turdanews.net)
Reclame

Nor de etichete